CARLA MORARU. CUM SĂ FACI FAȚĂ CELOR MAI MARI TRANSFORMĂRI DIN MEDIUL ȘCOLAR | Părinți CuMinți 05
Care sunt elementele-cheie care îi motivează pe elevi să învețe din plăcere și să privească școala ca pe un mediu sigur? Cum putem face față trecerii de la gimnaziu la liceu, de la statutul de elev la cel de student, dar și tuturor provocărilor pe care le implică aceste transformări? Cum ar trebui să arate cu adevărat relația profesor-elev pentru a avea un sistem de educație funcțional? Invitata noastră de azi, Carla Moraru, a terminat anul I la USC (Universitatea din California de Sud). În prezent, Carla studiază două specializări: Economie și Relații Internaționale. După ce a cunoscut patru sisteme diferite de educație, în țară (la privat și la stat), dar și afară (în SUA și în Europa), Carla ne spune cum se văd prin ochii ei etapele, provocările și momentele importante din parcursul oricărui tânăr, dar și modul în care fiecare își poate găsi propriul drum pe care-l să-l parcurgă cu pasiune și ușurință. Cum arată predarea, învățarea și evaluarea în sistemele de învățământ din afară, care sunt principalele diferențe dintre România și alte țări, ne spune chiar ea. În apropierea celor mai importante examene din viața oricărui tânăr, ascultă noul episod al podcastului Părinți CuMinți și descoperă importanța instrumentelor folosite în cele mai prestigioase sisteme educaționale din lume: evaluarea formativă, feedback-ul descriptiv, multitudinea opționalelor, organizarea competițiilor sportive și nu numai. Aceste elemente-cheie pot transforma procesul de învățare într-un mod de explorare, care să nu excludă entuziasmul, curiozitatea, bucuria de a acumula cunoștințe noi... toate acele cuvinte care, de cele mai multe ori, când vorbim despre școală, par doar niște simple mituri.