Invitat: Petronela Rotar

CĂLĂTORIA SPRE VINDECARE. PETRONELA ROTAR: “AM TRĂIT CA SĂ MOR…” | Fain & Simplu cu Mihai Morar 033

Viața ca un carusel - iată imaginea care ar putea surprinde esența poveștii Petronelei Rotar, una dintre cele mai cunoscute scriitoare de literatură română contemporană, psiholog și psihoterapeut în formare. A avut parte de o copilărie nelipsită de abuzuri fizice și psiho-emoționale - atât în familie, cât și la școală -, a intrat, pentru prima dată, în cabinetul unui psiholog, la 10-12 ani, odată cu debutul simptomelor specifice depresiei și anxietății, simptome care au revenit, într-o formă mult mai gravă, în perioada adolescenței: astfel, la 17 ani a încercat să se sinucidă. Câțiva ani mai târziu, la scurt timp după nașterea primei fiice, a rămas mamă singură: „Unul dintre cele mai grele momente din viața mea a fost cel când a murit tatăl fiicei mele”.În tot acest timp, dar mai ales în anii care au urmat, scrisul și ședințele de psihoterapie au ajutat-o să se vindece sau, după cum afirmă chiar ea, „să se întoarcă spre viață”, după ce se programase mental, în prealabil, să moară „undeva în jurul vârstei de 50 de ani”: „Mă uitam la ceas să văd cât mai am până acolo”, povestește - de data aceasta, cu zâmbetul pe buze.Descoperă, în cadrul podcastului Fain & Simplu, călătoria către sine, către viață și către îmbrățișarea propriei vulnerabilități a unui om autentic, asumat, care, prin tot procesul de autodescoperire și dezvoltare, a reușit să-și schimbe „poziția cronică de victimă” și, mai mult, să-și rescrie povestea trecutului. Episod susținut de Delonghi 👉 https://www.delonghi.com/ro-ro

Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate