WAGER de DAVID GRANN | BiblioTea cu Tea Teodorescu 117
„Wager”, semnată David Grann, e o poveste despre povești. Avem un naufragiu, petrecut la începutul anilor 1700, când marile puteri europene își extindeau teritoriile și nimiceau populațiile indigene, cu explicația că așa civilizau teritoriile pe care le considerau înapoiate. Echipajul de pe Wager ajunge în largul coastelor Patagoniei, pe cea mai rea dintre insule – e pustie, nu sunt animale și resurse de hrană. Pe insulă, disperarea și foamea schimbă caractere. Unii se sacrifică, alții, dimpotrivă, atacă, uneltesc, se transformă în brute și fac orice ca să supraviețuiască. Apoi, supraviețuitorii se împart în două tabere. La întoarcerea în Marea Britanie, urmează și un proces, care se bazează mult pe jurnalele ținute de cei implcați. De altfel, autorul s-a apucat să facă documentarea pentru carte, după ce a dat de un jurnal, scris de un puști de 16 ani, pe nume John Byron, care s-a aflat la bordul navei Wager. Au urmat, apoi, și alte jurnale ținute de căpitan și marinari. Fiecare a văzut adevărul altfel, cum e și firesc.
!